Ce bizari suntem noi, muritorii! Fiecare dintre noi se afla aici pentru un scurt sejur; nu stie pentru ce scop, desi uneori are impresia ca simte de ce. Dar fara a ne gandi prea mult la asta, fiecare dintre noi stie ca exista pentru alti oameni – in primul rand pentru cei de ale caror zambete si bunastare este dependenta propria noastra fericire; apoi pentru cei multi, necunoscuti noua, de ale caror destine suntem legati prin simpatie. Imi reamintesc de o suta de ori in fiecare zi ca viata mea este bazata pe munca altor oameni, in viata sau morti, iar eu la randul meu trebuie sa incerc sa daruiesc in aceeasi masura in care am primit si inca mai primesc.
Niciodata nu am privit lejeritatea si fericirea ca scopuri in sine – numesc asta idealul cocinei de porci. Idealurile care mi-au luminat calea si mi-au dat de fiecare data curaj sa infrunt viata cu veselie, au fost bunatatea, frumusetea si adevarul. Fara sentimentul de inrudire cu oameni cu gandiri similare, fara preocuparea fata de lumea obiectiva, intotdeauna de neatins in lumea artei sau stiintei, viata mi-ar fi parut fara sens. Obiectivele banale ale eforturilor umane – posesii, succes, lux – mi s-au parut mereu demne de dispret.
Simtul meu de justitie sociala si responsabilitate sociala a contrastat intotdeauna intr-un mod bizar cu lipsa mea pronuntata de nevoie de contact cu alte fiinte umane si comunitati. Sunt intr-adevar un ‘calator singuratic’ si niciodata n-am apartinut in intregime tarii mele, casei mele, prietenilor si nici macar familiei; in fata tuturor acestor legaturi, n-am pierdut niciodata un simt al distantei si o nevoie de solitudine…
Idealul meu politic e democratia. Fiecare om sa fie respectat ca individ si niciun om sa nu fie idolatrizat. Este ironia sortii ca eu insumi am fost tinta admiratiei excesive si a stimei celorlalti oameni, desi nu din vina sau din meritul meu. Cauza ar putea fi dorinta, nerealizabila pentru multi, de a intelege cele cateva idei de care m-am preocupat cu eforturi neincetate. Sunt constient de faptul ca pentru ca o organizatie sa-si atinga telurile, cineva trebuie sa gandeasca, sa stabileasca directia si in general sa poarte responsabilitatea. Dar cei condusi nu trebuie fortati, trebuie sa fie capabili sa-si aleaga liderul. In opinia mea, un sistem autocratic degenereaza rapid; forta atrage oameni fara moralitate… Lucrul cu adevarat valoros in procesiunea vietii umane, mi se pare nu statul politic, ci individul creator, simtitor, adica personalitatea; numai ea creeaza nobilul si sublimul, in timp ce turma ca atare ramane plictisitoare in gandire si plictisitoare in sentimente.
Acest subiect ma aduce la cea mai urata nascocire a vietii de turma, sistemul militar, de care mi-e scarba… Aceasta plaga a civilizatiei ar trebui abolita cu cea mai mare viteza posibila. Eroismul la comanda, violenta fara sens si toate prostiile dezgustatoare denumite generic patriotism – cum le urasc cu pasiune!
Cea mai frumoasa experienta pe care o putem avea este misterul. Este emotia fundamentala care reprezinta leaganul artei si al stiintei. Cine nu cunoaste aceasta emotie nu se poate intreba, nu se poate minuna, este ca si mort, iar ochii lui nu mai vad. Experienta misterului – chiar daca amestecata cu frica – a generat religia. Constientizarea existentei a ceva ce nu putem patrunde, perceptia celei mai profunde ratiuni si a celei mai radiante frumuseti, care sunt accesibile mintilor noastre numai in cele mai primitive forme: aceasta constientizare si aceste sentimente constitiue adevarata religiozitate. In acest sens si numai in acesta, sunt un om extrem de religios. Sunt multumit cu misterul eternitatii vietii si cu un simt, o cunoastere a sensului, a structurii minunate a existentei – ca si cu incercarea umila de a intelege o mica parte a ratiunii care se manifesta in natura.
Albert Einstein
Taguri: Albert Einstein, eseu, moralitate, politica, religie
Din categoria Diverse |
Nici un comentariu
